Căminele de inspecție D400 sunt în principiu cămine de racord și pot fi de trecere (cu două racorduri orientate la 180º) sau de colectare (cu 4 racorduri, dispuse la 0º-135º-180º-225º).
Componența căminelor D400 este urmatoarea:
– baza căminului, realizată din polipropilenă (PP) prin injecție în matriță și având diametrul de 400 mm, cu două sau patru racorduri DN 160, DN 200, DN 250, DN 315 sau DN400
– înălțătorul sau coloana căminului este o țeavă DN400 din PVC multistrat SN4, etanșată în bază cu o garnitură de elastomer și cu lungimea de un metru.
– în partea superioară a coloanei DN400 se fixează o manșetă din cauciuc DN400/DN315 care permite culisarea piesei telescopice DN315 prevăzute cu capac de protecție sau grătar, din PP sau fontă și la clasa corespunzatoare condițiilor de trafic în zonă.
Variantele de protecție a părții superioare a căminelor sunt:
- capac clasa A15 sau B125, din material compozit;
- capac clasa A15, din polipropilenă sau fontă;
- capac clasa B125 din fontă;
- grătar clasa B125 din fontă;
Este posibilă și construcția fără telescop, situație în care coloana va avea înălțimea corespunzătoare adâncimii necesare a căminului.
Înalțimea maximă a căminului poate ajunge până la 6 metri.
Avantajele căminelor de inspecție D400 constau în primul rând în gabaritul redus, tradus în volum minim de săpătură, apoi greutatea redusă și ușurință transportului și instalării, fără mijloace mecanizate; sistemul de asamblare cu garnituri de elastomer asigură etanșeitatea îmbinărilor, fără riscul poluării solului sau al infiltrațiilor din sol în canalizare. Realizarea bazei căminelor din plastic cu profile de curgere asigură eliminarea eventualelor depuneri de solide chiar la debite reduse, iar stabilitatea chimică a materialelor plastice conduce la aprecierea unei durate de viață de peste 50 de ani.
Căminele de inspecție D400 sunt conforme cu standardul SR EN 13598-1.
DN1 (mm) | DN2 (mm) | Cod | Wishlist |
---|---|---|---|
315 | 400 | CI910400315 | Adauga |